Clubul sportiv GRINGOS
Depășim limite, definim standarde
Bine ați venit la Clubul Sportiv Gringos din Cristian, Brașov – locul unde pasiunea pentru sport prinde viață! Cu o ofertă variată ce include handbal, rugby, baschet, tir sportiv, box și multe altele, suntem dedicați să cultivăm spiritul sportiv în rândul copiilor și adolescenților.
La Gringos, nu este vorba doar despre victorii pe teren, ci și despre dezvoltarea personală și construirea unei comunități puternice. Cu antrenori experimentați și un mediu prietenos, fiecare membru al clubului are oportunitatea să-și descopere abilitățile și să evolueze într-un cadru care încurajează efortul personal, dezvoltarea și fair-play-ul.
Situat în pitorescul Cristian, Brașov, clubul nostru oferă facilități moderne și atmosfera perfectă pentru a dezvolta abilitățile sportive și pentru a crea prietenii de o viață. Înscrie-l pe piticul tău acum la Clubul Sportiv Gringos și dă-i voie să facă parte dintr-o călătorie captivantă către performanță sportivă și prietenii nemuritoare!
Gringos în acțiune
Povestea clubului nostru
Clubul Sportiv Gringos și-a deschis porțile către entuziașii și doritorii de sport, în special de rugby (în acea perioadă), pentru prima oară, la începutul anilor ’90. În anul 1992 clubul sportiv Gringos organizează la Cristian primul turneu de rugby. Încet, încet clubul s-a dezvoltat tot mai mult și în scurt timp a ajuns în topurile naționale, cu echipele de rugby active. Nu la scurt timp, urmând traseul natural, încep și evoluțiile internaționale. În anul 1995 clubul sportiv Gringos participă la primul lor turneu internațional de rugby 15, în Olanda, unde rugbiștii s-au comportat excelent.
După toate aceste ”aventuri” încep să se formeze la Cristian echipe de copii și juniori, care au demonstrat că știu sa joace un rugby modern și de calitate și să practice un sport corect din toate punctele de vedere. În acestă perioadă, sub emblema clubului Gringos s-au mai format două echipe, RC Lone Star și RC Renegades. În toată această perioadă se evoluează în campionatul intern, iar în anul 1997, la recomandarea FRR, selecționate ale forțelor aeriene ale Marii Britanii (RAF) vin la Cristian pentru antrenament și meciuri demonstrative, chiar împotriva echipelor din clubul sportiv Gringos. După această evoluție, clubul sportiv Gringos a fost invitat să participe în fiecare an la turneul internațional de rugby 10 din Cipru (International Floodlit Rugby 10’s).
Înființat inițial ca un club de rugby, Gringos a depășit însă granițele inițiale și în anii ce-au urmat s-a transformat într-un club sportiv complex, oferind o gamă variată de secțiuni și activități sportive. Cu o raza largă de discipline, de la rugby, handbal și baschet, până la tir sportiv, box și altele, Gringos rămâne un loc vibrant pentru pasionații de sport. Descoperiți diversitatea noastră și oferiți-le copiilor voștri o experiență sportivă cuprinzătoare la Clubul Sportiv Gringos!

